Programul ,,Ajutându-l pe Sfântul Nicolae” - ediția 2023

4 Decembrie 2023

Am început această perioadă fericită a anului cu gândul că Postul Nașterii Domnului este o școală a milosteniei. Și, ca în orice școală, parcurgem lecții, învățăm și creștem pe măsură ce ne apropiem de sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Fiind cu doar două zile înainte de hramul Parohiei și satului nostru, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, era momentul să cinstim pe acest minunat ocrotitor al Parohiei, ”cel care era blând, fără de răutate și smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare. Sărmanilor le era tată, săracilor, milostiv, mângâietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiți și tuturor mare făcător de bine” (www.doxologia.ro).

Și, pentru că milostenia ne aduce cu un pas mai aproape de Dumnezeu, la inițiativa părintelui paroh Cristian Gheorghiță Severin, enoriașii și prietenii deosebiți ai parohiei noastre, au înțeles că Sfântul Ierarh Nicolae ne cheamă să îi fim ajutoare vrednice. Pachetele cu daruri s-au rânduit frumos, jucăriile au năvălit peste noi, dulciurile au așteptat cuminți prezența voluntarilor copii care să le rânduiască pentru alți copii, care așteptau vești de la Sfântul Ierarh iubitor și atent. Cu atenție și drag de a face bine, sacii s-au umplut cu daruri, dulciurile au fost repartizate astfel încât niciun copil să nu fie uitat, iar ajutoarele Sfântului Ierarh Nicolae au pornit prin sat.

În întunericul înghețat al serii de decembrie, rugându-ne Sfântului Ierarh Nicolae, am pornit pe drumul care aduce bucurii. Casă după casă, zâmbet dupâ zâmbet, toate s-au împlinit și așternut cald și frumos, așa cum ne dorim să se aștearnă și faptele bune pe calea noastră spre mântuire.

Dacă cei care au făcut azi o faptă bună se simt împliniți și mângâiați, atunci îi așteptăm alături de noi ca să le mai facă. Dacă cei care nu au reușit azi să ne fie alături simt că au un gol de umplut, le spunem că vom mai gândi astfel de momente de milostenie, în care să fim cu un pas mai aproape de Bunul Dumnezeu.

În faptul serii, cu gândul și rugăciunea către Sfântul  Ierarh Nicolae, patronul și ocrotitorul Parohiei noastre, să nu uităm niciodată că Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care este modelul desăvârşit al milosteniei, ne-a arătat că la Judecata de Apoi faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt acelea care ne vor deschide porţile fericirii veşnice (Matei 25, 34-40). De aceea, să ne rugăm ca toate faptele de milostenie să fie bine primite și să însemne comoară adunată în cer! Amin!